Exces

Ce este de fapt viaţa la o vârstă aşa fragedă ca a mea? Un lung şir de frământări inutile, presărat cu doze spontane de adrenalină, de cele mai multe ori, în supradoză. Un cuvânt care să caracterizeze perioada asta zbuciumată prin care trec, eu şi încă alte câteva milioane de tineri? Exces, aş putea zice. Tinerii sunt veşnic însetaţi. Să se afirme, să iasă în evidenţă, să fie rebeli, să vorbească aiurea, să îşi urmeze orbeşte impulsurile, dar mai ales să traiască. În adolescenţă – oricine a trecut prin asta poate afirma – se trăieşte cel mai intens. Când, dacă nu acum, se pierd cele mai multe nopţi pentru plimbări sub clar de lună sau pentru dansuri nebune până în zori, într-un club de fiţe, în discoteca din cartier, sau în camera ta, cu iPodul dat la maxim în urechi?           

De ce după ce creştem viaţa noastră devine gri? De ce din tineri exuberanţi, care suferă şi plâng bucuroşi doar din iubirea nemărginită pentru viaţă, ne transformăm în adulţi morocănoşi, plictisiţi şi, cel mai trist, resemnaţi. Când ne pierdem puterea de a lupta şi cheful de viaţă?            

Aveam o prietenă care zicea că atunci când încetezi să te mai zbaţi pentru ceva, oricât de neînsemnat ar fi lucrul acela, încetezi să mai trăieşti. Şi eu, în faţa laptopului, la aproape 2 a.m., îi dau dreptate şi mă revolt, încă o dată, împotriva timpului. Încă o dată mă încrunt şi mă înverşunez asupra lumii. Încă o dată îmi promit că eu nu o să-i las să-mi facă şi mie acelaşi lucru, că eu o să mă disting dintre ceilalţi, ca o pată de culoare pe un fond cenuşiu. Dar furia îmi trece la fel de repede cum m-a cuprins şi cad din nou pradă gândului că mă voi resemna şi că voi fi chiar fericită cu o viaţă ca a tuturor. Dar nu mă las bătută! Zilnic mă lupt cu dulcea rutină pe care aleg de fiecare dată să nu o las să pună stăpânire pe mine.            

Şi vă spun şi vouă: fiţi sălbatici, liberi şi faceţi cât de multe excese puteţi. Cât sunteţi tineri, pentru că apoi o nouă generaţie vă va da la o parte şi vă va obliga să creşteţi, pentru a-i lăsa pe ei să trăiască în locul vostru.

Un lung sir de dezamagiri

Draga muca,

iata’ne din nou, dupa mult timp, fata in fata. ma rog, de fapt fata in ecran de laptop. probabil te astepti la o noua odisee, in care sa transpun viata mea din ultima vreme, dar in mod surprinzator nu vei capata nimic de genul asta. in schimb, pot sa ma laud cu faptul ca este aproape sigur ca voi promova si anul acesta. soarta.

in alta ordine de idei, viata mea o ia pe un fagas ciudat. ciudat rau. am trait mult mai putin intens in ultima vreme si nu am facut prea multe lucruri de care sa fiu mandra. dar, dupa cum spunea un tip bine lucrat in nu stiu ce serial de pe axn pe care am nimerit din greseala azi dimineata cand ar fi trebuit sa invat la istorie, nu conteaza de cate ori te impiedici si cazi, atata vreme cat continui sa mergi mai departe. e adevarat ca eu m’am impiedicat cam des in ultima vreme, dar i’m still standing, cum zice romanu’.

ultima saptamana a fost marcata de dezamagiri. luni, doua dintr’un foc. prima, a fost faptul ca mi’am confirmat, INCA O DATA!, ca eu nu voi putea lua niciodata mai mult de 7 la mate. dar banuiesc ca asta stiai deja. a doua, mult mai profunda, a fost ca Mr. M. are o noua achizitie, din seria limitata “flori iacoban”. dar este prea tarziu si eu sunt prea lucida ca sa intru in detalii din astea dureroase acum. asa ca am sa trec mai departe, la ziua de marti. teza la fizica a fost un fiasco memorabil, in ciuda tuturor incercarilor mele de a intelege si apoi aplica in problema miscarea circulara (in timpul tezei, bineinteles!). apoi, a urmat descoperirea ca daca doua persoane de sex opus se imbraca in tricouri de aceeasi culoare, in aceeasi zi, merg la bufet impreuna si apoi se mai si giugiulesc putin in capatul scarilor, nu poate fi de bine. in sfarsit, teza la romana, 10, din nou, inca unul pe langa patrul (4) acela pe care profa a fost atat de amabila incat sa mi’l dea tocmai mie. gata si ziua de marti. miercuri…a, da, miercuri! ziua in care am constatat ca pot fuma un pachet intreg de pall mall slim portocaliu fara sa fac stop cardiac. si da, miercuri, ziua in care luciditatea mea s’a dus pe apa sambetei, impreuna cu fumul, si m’a lasat fara aparare in fata unui telefon care avea in agenda numarul lui R. ce a urmat, nu putea fi decat de rau. adica la inceput a fost chiar bine.

“ma bucur ca m’ai sunat. mi’era dor de tine. ma gandeam sa te sun si eu, dar mi’ai luat’o inainte” si alte din astea. dar apoi, totul s’a stricat. de fapt, convorbirea a fost doar intriga, placuta de altfel. ca sa scurtez, i’am dat id’ul meu de mess, iar el mi’a promis ca vorbim seara, cand ajung acasa.

“mda”, m’am gandit eu imediat, “la fel cum am vorbit si atunci cand dupa singura seara pe care am petrecut’o impreuna, ai promis ca ma suni, si nu ai facut’o timp de trei zile, cand tot eu te’am sunat ca sa vad daca rezervasei masa pentru sambata” dar, mi’am calcat pe suflet si pe vorbele care erau gata-gata sa tasneasca si i’am dictat id’ul. litera cu litera.

seara, am furat laptopul, am deschis messul si am dat infrigurata accept la invite’ul pe care mi’l trimisese deja – “semn bun”, am gandit eu delirand. am inceput sa ma conversez cu niste cretini pe care nici nu stiam ca’i aveam in lista, pana cand, intr’un sfarsit, a aparut mult asteptata ferastruica, cu nickul lui scris sus in stanga.

a urmat o conversatie pe care nu am de gand sa o redau aici. o conversatie atat de penibila, incat luand parte chiar eu la ea, mi’am dorit atunci, si imi doresc si acum, sa nu mai dau ochii niciodata cu baiatul pe care, cu doar 48 de ore in urma, mi’as fi dorit cu ardoare sa’l vad. dupa ce am incheiat discutia cu el, i’am trimis’o bineinteles lui Bu, si am mai si salvat’o in cutia mea de mail. poate ca nu o voi posta niciodata, desi daca stau sa ma gandesc mai bine, este o adevarata capodopera a intelectului uman, ce merita a fi impartasita. oricum, este in siguranta si asa va ramane pana ma voi hotari ce sa fac in continuare.

dar destul despre R! faceam o lista a dezamagirilor si joia este next. joi, adica azi. adica ieri, ca e deja 01.35. nu mare lucru s’a intamplat azi, asta daca nu luam in considerare faptul ca mama nu mai are incredere in mine din cauza unui incident in care sunt implicate niste sandale.cam atat despre saptamana mea de pana acum.

maine, adica azi, ma asteapta un prof de mate bucuros sa’mi dea un 3 dupa ce eu nu voi sti nici o formula la trigonometrie, un test cu propozitii morbide de transformat din active in passive si invers la engleza, o norma la sport si nu in ultimul rand, traducerea unui text din germana in romana. pentru nota, bineinteles! si toate astea, fara sa mai pun la socoteala tipul ala bun pe care il vad in fiecare zi in metrou si cu care nu am sa vorbesc nici de aceasta data, si nici baiatul cu tricou asortat cu cel al fetei care il insoteste la bufet…

dar toate astea au si o parte buna. maine dimineata, mai vad inca doua episoade din Ed.

Descoperiri?

buun…din ciclul “cand n’ai nimic mai bun de facut atunci cand ar trebui sa dormi”, se mai naste o aberatie. stiti, ma gandeam daca vi s’a intamplat vreodata sa va placa foarte tare un lucru pentru ca apoi, intr’o singura clipa, sa deveniti total scarbiti de acela. si am scris asta pentru ca mie tocmai mi s’a intamplat. ma rog…nu e vorba chiar de un lucru, ci mai degraba de o persoana. un baiat, mai exact. da, un baiat care pana acum ma fascina, adica reprezenta un mister pentru mine.stiti cum se intampla atunci cand, de craciun, dupa luni de asteptare, soseste in sfarsit clipa in care poti sa’ti desfaci cadoul, pe care il doresti atata. daca de exemplu, descoperi ca ai primit exact cutiuta muzicala pe care ti’ai dorit’o dintotdeauna, esti cum nu se poate mai fericit. dar daca, de fapt, in ambalajul legat cu grija gasesti o pereche de papuci in forma de elefantei mov, singurul sentiment pe care il poti nutri fata de toata situatia asta este unul de profund dezgust.exact asa se intampla si cu persoanele despre care descoperi prea mult, prea devreme. te bucura ideea ca te’au ales tocmai pe tine pentru a’ti darui intimitatea lor, dar in zelul de care dau dovada in a se dezvalui, se intampla deseori sa descoperi ceva nu tocmai minunat.nu stiu daca sunt atat de curajoasa incat sa spun exact ce anume s’a intamplat, dar in mare, ideea este ca